Regele Soare Partea Intai

Ludovic al XIV-lea (n. 5 septembrie 1638, Saint-Germain-en-Laye – d. 1 septembrie 1715, Versailles), rege al Franţei şi al Navarei. A condus Franţa vreme de 72 de ani – cea mai lungă domnie din istoria europeană. Era doar un copil de aproape cinci ani în momentul în care s-a suit pe tron în 1643, dar a condus personal guvernul din 1661 până la moartea sa.
Ludovic al XIV-lea

Părinţii săi erau total incompatibili: capriciosul, introvertitul şi nedelicatul Ludovic al XIII-lea de Bourbon, şi frumoasa, cocheta, meticuloasa şi bine crescuta Ana de Austria, din linia spaniolă a Casei de Habsburg. După douăzeci şi trei de ani de căsătorie infertilă a părinţilor săi, micul Ludovic vine pe lume la 5 septembrie 1638. Naşterea sa a fost considerată, de aceea, un adevărat miracol, drept pentru care el a primit şi numele de botez Dieudonné ("darul lui Dumnezeu" în traducere), iar Franţa, în semn de recunoştinţă, a fost închinată de tatăl său, regele Ludovic al XIII-lea, Fecioarei Maria, care făcuse posibil miracolul[1].
După moartea lui Ludovic al XIII-lea, când moştenitorul său avea nici cinci ani, copilul e crescut într-o familie mai puţin obişnuită, căci Ana de Austria, acum regentă, se spune că trăia cu primul ei ministru, cardinalul Jules Mazarin, un carierist italian inteligent şi lipsit de scrupule. Împreună au supravegheat educaţia regelui-copil şi nu este lipsit de semnificaţie faptul că Mazarin i-a devenit naş. Între 1648 şi 1653, Franţa a fost sfâşiată de un şir de revolte cunoscute sub numele de Fronde (fronde înseamnă praştie, "arma" puştanilor parizieni).
Ludovic al XIV-lea a fost profund influenţat de Fronde, neabandonându-şi credinţa că ordinea şi autoritatea reprezintă antidotul haosului. Ludovic a învăţat de la cardinal să creadă că monarhia a fost rânduită de către Dumnezeu, să se identifice cu Franţa, să munceasca din greu şi să-şi ia sarcina în serios.
El a învăţat totodată să se prefacă, însuşindu-şi cinismul şi dispreţul faţă de motivaţia umană caracteristice lui Mazarin.
Educaţia formală a lui Ludovic nu a fost neglijată, cu toate că era mărginită, aşa cum era, de altfel, cea mai mare parte a educaţiei aristocratice: ceva istorie antică, dar puţină istorie modernă, o spoială de geografie şi matematică, o cunoaştere temeinică a limbii spaniole şi a celei italiene; a învăţat să vorbească şi să scrie excelent în limba franceză. A fost învăţat să călărească, să tragă cu armele de foc şi să danseze, lucruri pe care le făcea bine din instinct. De la mama sa a moştenit indubitabila sa pietate catolică şi ura faţă de erezie, cu toate că, la fel ca şi ea, nu poseda o cunoaştere profundă a problemelor teologice.
Statura lui Ludovic –avea doar 1,62 m- trebuia să fie sporită prin tocuri înalte şi părea mai înalt purtând peruci luxuriante. Totuşi, statura scundă a lui Ludovic era în orice caz compensată de demnitatea şi siguranţa sa înnăscute. În plus, el poseda mult farmec şi era foarte afabil. Era inteligent, pricepea repede şi poseda o bună memorie a chipurilor şi a faptelor. Poseda un autocontrol remarcabil, socotind că era sub demnitatea sa să se înfurie sau să exulte. Îşi scotea întotdeauna pălăria în faţa femeilor, chiar şi a celei mai umile cameriste.
[modifică]Ludovic şi femeile
acă Ludovic al XIV-lea a făcut să sufere pe cineva apropiat, aceasta a fost regina, care nu s-a împăcat niciodată cu infidelitatea soţului ei. Ludovic a fost obligat să se căsătorească cu o soţie de care nu era atras. Maria Tereza a Spaniei, fiica lui Filip al IV-lea al Spaniei, cu care Ludovic s-a căsătorit în 1660 era proastă, urâtă şi stângace. Reacţia lui a fost aceea de a-şi găsi compensaţii în altă parte.
Asemenea bunicului său, Henric al IV-lea, Ludovic avea un mare apetit sexual şi s-a bucurat de favorurile mai multor amante, având numeroşi bastarzi. Trei femei au fost recunoscute în mod deschis, succesiv, în calitate de amante principale: blajina şi neştiutoarea Louise de la Vallière, inteligenta şi intriganta Françoise-Athénaïs de Montespan şi autoritara, dar rezervata Françoise de Maintenon. Fiecare amantă a fost mai vârstnică decât predecesoarea sa şi a intrat în graţiile regelui în timp ce făcea parte din anturajul predecesoarei. După moartea Mariei Tereza în 1683, Ludovic s-a căsătorit cu doamna de Maintenon şi sub influenţa ei dură n-a mai avut aventuri extraconjugale. Cu toate că Ludovic îşi răsplătea material amantele, relaţiile sale cu femeile arată că era cât se poate de egoist. Este tipic comportamentul său din 1667, când şi-a obligat doamnele să meargă cu el în campania din Flandra. În caleaşca regală călătoreau regele, regina, Louise de la Vallière, care era pe punctul de a-l părăsi pe rege, şi doamna de Montespan, care era pe cale să intre în viaţa intimă a regelui.
[modifică]Politica absolutismului
Spre deosebire de regii contemporani, de exemplu cei din Anglia, Ludovic a avut posibilitatea de a-şi alege politica şi miniştrii fără a privi peste umăr la parlament.Putea lua hotărâri rapid. Nu era obligat nici să-şi justifice acţiunile, nici să asculte criticile ce i se aduceau. El putea pretinde o supunere indiscutabilă. La 10 martie 1661, a doua zi după moartea lui Mazarin, Ludovic i-a convocat pe oamenii care conduseseră Franţa sub comanda fostului prim-ministru: Le Tellier, cel care reformase armata, Fouquet, strălucitul şi periculos de ambiţiosul superintendent al finanţelor, Séguier cancelarul, Brienne şi Lionne, care se ocupaseră împreună de politica externă. Regele, în vârstă de 22 de ani, i-a privit cu răceală pe aceşti politicieni maturi, experimentaţi şi capabili, care îl evaluau la rândul lor pe tânărul lor stăpân, întrebându-se pe care dintre ei îl va alege spre a-i urma cardinalului în funcţia de prim-ministru. Atunci regele făcu să explodeze bomba, spunând că a venit vremea să guverneze el însuşi; “vă dau poruncă să nu semnaţi nimic, nici măcar un paşaport, fără ordinul meu; să-mi daţi raportul mie personal în fiecare zi şi să nu favorizaţi pe nimeni”. Mai marele adunării clericilor l-a întrebat pe rege cui îi va da el raportul în viitor: “Mie, domnule arhiepiscop, mie”, a replicat Ludovic. În următorii 54 de ani, Regele Soare a fost propriul său prim-ministru. Luând regatul în ansamblu, putem identifica trei zone deosebite în care domnia lui Ludovic al XIV-lea a devenit absolută.