Petru Cel Mare

Petru I (Petru cel Mare) (Rusă: Пётр I Алексеевич sau Pyotr I Alekseyevici) (n. 10 iunie 1672 – 8 februarie 1725 / 30 mai 1672– 28 ianuarie 1725 după vechiul calendar ) a condus Rusia din 7 mai (27 aprilie) 1682 până la moartea sa.
Primii ani
Se naşte la 30 mai 1672 –anul 7180 după calendarul folosit pe atunci în Rusia la Moscova şi este fiul ţarului Aleksei Mihailovici şi a celei de-a doua soţii, Nataliei Kirilovna Narîşkina. În 1676, tatăl său moare, lăsându-l urmaş la tron pe fiul său, Fiodor, care abia împlinise 15 ani. La 27 aprilie 1682, ţarul Fiodor al III-lea moare fără să-şi aleagă urmaşul -Ivan, fratele său de 16 ani cu mintea tulbure sau Petru, fratele vitreg, iute ca argintul viu, aprig, isteţ dar în vârstă de numai 10 ani? Mulţimea rosteşte numele lui Petru, care primeşte numele de Petru I. Însa ţarevna Sofia, sora bună al lui Ivan şi sora vitregă al lui Petru urzeşte planuri de răzbunare. Profită de faptul că trupele de streliţi se răscoală şi după multă violenţă, jafuri, omoruri obţine ca din 29 mai să fie doi ţari : Ivan şi Petru, iar ea, ţarevna Sofia este numită regentă, din cauza sănătăţii şubrede a lui Ivan. Boierii Dumei se supun. La 25 iunie 1682, în Catedrala Adormirii Maicii Domnului, are loc în prezenţa patriarhului, a opt mitrolpoliţi, patru arhiepiscopi, doi episcopi şi opt arhimandriţi, ciudata încoronare a celor doi ţari ai Rusiei, dintre care unul bolnav şi fără minte, iar celălalt un copil îngrozit.
Petru, de la primii paşi a cunoscut oroarea, violenţa, minciuna. Doar mama sa, care îl înconjoară cu multă dragoste are chip curat şi nevinovat dar trăieşte ca într-un vis iar el simte o nevoie mistuitoare de a se mişca, de a porunci. Ca şi sora lui vitregă, Sofia, de care se teme şi pe care o urăşte. Regenta ia o hotărâre de neclintit : fratele său, Ivan va rămâne alături de ea la palat, în vreme ce Petru şi mama lui vor fi trimişi în satul Preobrajenskoe, în apropiere de Moscova. De învăţat, învaţă la nimereală. Dobândeşte un talmeş-balmeş de cunoştinţe rudimentare de aritmetică, geometrie, artilerie şi fortificaţii, însă setea lui de cunoaştere este neostoită; deprinde ştiinţa navigaţiei, se joacă în fiecare zi de-a războiul împreună cu banda gălăgioasă şi veselă a tovarăşilor săi de joacă, fii de boieri. La 27 ianuarie 1689 în vârstă de 17 ani se căsătoreşte cu Evdokia Lopuhina, o fată de 20 de ani, frumuşică, de rang mijlociu.
La 6 octombrie 1689 pleacă la Moscova, după ce ţarevna Sofia este trimisă la mânăstirea Novodevicie iar la 19 februarie 1690 se naşte fiul său, ţareviciul Aleksei. În ciuda multelor şi feluritelor îndeletniciri –manevre pe uscat şi pe apă, petreceri şi iubiri- Petru ştie că lucrurile merg în ţară din ce în ce mai rău. Boierii şi oamenii de rând sunt vădiţi nemulţumiţi de ţar, pe care-l socotesc uşuratic, prea legat de sfetnicii străini, prins în jocuri militare fără noimă şi ocări neruşinate împotriva Bisericii.
[modifică]Războiul cu turcii

La 20 ianuarie 1695, în toiul iernii, dă porunca de mobilizare la luptă împotriva Turciei. În plin război, la 29 ianuarie 1696 primeşte vestea că fratele său vitreg, şubredul Ivan, a murit subit la Moscova. Realizează repede că Rusia are nevoie urgentă de o flotă. O creează şi prima bătălie navală ia sfârşit în avantajul ruşilor. După ce împrăştie navele turceşti ancorate în dreptul Azovului, flota ţarului blochează estuarul spre a împiedica aprovizionarea. Ofiţerii şi inginerii austrieci calculează cu atâta precizie unghiul de tragere al tunurilor încât turcii sunt în pericol. Pe 18 iulie 1696 cetatea Azovului se predă. Ţarul trimite 50 de bărbaţi ruşi de neam în străinătate, pe cheltuiala lor, să deprindă arta navigaţiei. Îşi doreşte ca Rusia să devină statul cel mai puternic din Europa. De altfel, se arată gata să plece el însuşi, într-o "Mare Ambasadă", prin ţările apusene, ca să afle cum au progresat ştiinţele şi să capete sprijin militar ori diplomatic împotriva duşmanilor dintotdeauna ai Rusiei.
[modifică]Marea Ambasadă

Petru ştie că înaintea lui, un singur prinţ rus a cutezat să treacă dincolo de graniţele ţării sale: marele duce al Kievului, Iziaslav, care s-a dus în 1075 la Mayence, ca oaspete al regelui Henric al IV-lea. Pentru un rus trecerea graniţelor înseamnă trădare. Cu toate dojenile duioase ale boierimii şi ale clerului, Petru nu se lasă. Marea Ambasadă va merge la Amsterdam, Berlin, Viena, Roma, Copenhaga, Veneţia, Londra, numai în Franţa nu, de vreme ce Ludovic al XIV-lea îi sprijină pe turci. Marea Ambasadă, alcătuită din 250 de persoane, părăseşte Moscova la 10 martie 1697 cu ţarul Petru I călătorind incognito sub numele de Piotr Mihailov. Ajuns la Koppenbrugge, este invitat la cină de prinţesa electoare Sofia de Hanovra şi de fiica acesteia, Sofia-Charlotta, prinţesă electoare de Brandenburg. Mănâncă cu mâna, se murdăreşte cu sos, nu ştie la ce slujeşte şervetul. Însă, purtarea firească a lui Petru, vioiciunea şi iuţeala răspunsurilor o uimesc pe Sofia-Charlotta, care se simte cuprinsă de simpatie la vederea acestui vlăjgan care n-are mai mult de 25 de ani şi-i întrece cu cel puţin jumătate de cap pe uriaşii din garda ei, lat în umeri, cu chip hotărât, cu ochi negri strălucind sub fruntea bombată, cu sprâncene arcuite şi gura cărnoasă, umbrită de o mustaţă subţire.
Dornic să afle tot, aleargă în dreapta şi-n stânga, opreşte de nenumărate ori trăsura pentru că vrea să măsoare un pod, să ceceteze o moară de vânt sau să stea de vorbă cu oamenii de la joagar, cutreieră şantiere, îi întâmpină pe pescuitorii de balene care se întorc din Groenlanda, se apucă să cerceteze practica tipografică, urmează cursurile de anatomie ale profesorului Ruysch. Deşi nu este prea priceput, ia parte la intervenţii chirurgicale şi-şi cumpără o trusă de chirurg de care nu se va mai despărţi. Petru vrea să fie o enciclopedie vie şi să le împărtăşească şi compatrioţilor săi ceea ce a învăţat. Şi pentru ei, şi pentru el a venit să culeagă tot ce ce se poate din ştiinţa Apusului. La Londra, intrigat de sistemul parlamentar englez, asistă, în mare taină, la o şedinţă a Camerei Lorzilor. Petru e nevoit să recunoască că roadele diplomatice ale călătoriei sale de 18 luni sunt mai degrabă negative. Se întoarce în Rusia de urgenţă după ce primeşte un mesaj: s-au răsculat din nou streliţii.
[modifică]Reforme
Întors acasă omoară streliţii, taie bărbile boierilor săi, îşi trimite soţia să se retragă într-o mânăstire, dă un ucaz prin care interzice tuturor bărbaţiilor să-şi lase barbă în afară de slujitorii Bisericii. Cei care vor dori să-şi păstreze barba vor fi nevoiţi să plătească un bir. După ce s-a războit cu bărbile, Petru începe bătălia cu veşmintele. Dacă Rusia vrea să meargă repede înainte, nu trebuie să rămână îmbrăcată în vechiturile de pe vrema lui Boris Godunov. Un ucaz dat la 4 ianuarie 1700 hotărăşte ca "boierii, oamenii de la curte, funcţionarii vor purta îmbrăcăminte ungurească, cu caftanul de deasupra până sub genunchi, iar cel de dedesupt mai scurt". Cei care nu se supun ucazului plătesc amendă. Unii mormăie că veşmintele astea nu sunt bune pentru clima aspră a Rusiei.
Obiceiurile din străbuni mai primesc o lovitură: reforma calendarului. La 20 decembrie 1699, când mai rămăsese doar câteva zile până la sfârşitul veacului, Petru dă un ucaz prin care numărătoarea anilor urmează să se facă din acea clipă după calendarul european, fiecare an începând la 1 ianuarie şi nu la 1 septembrie ca până atunci. Nu merge atât de departe încât să instituie calendarul gregorian, care, fiind, cel de la Roma, n-ar fi potrivit pentru ortodocşi; se mulţumeşte cu cel iulian, care are o întârziere de 11 zile (trecerea la calendarul gregorian se va face la 1 februarie 1918 de catre guvernul URSS). Hotărăşte ca, la 1 ianuarie 1700 toată lumea să-şi împodobească porţile caselor, să ia parte la slujbele de la Biserică şi să-şi facă urări de Anul Nou. Veselia asta silită nu tulbură inimile moscoviţilor. Unii şoptesc : "Cum a putut Dumnezeu să facă lumea iarna ?" iar alţii merg mai departe : "Biblia spune că Antihristul are să schimbe vremea. Petru I este aşadar Antihristul".
În 1702, femeilor li se îngăduie să ia parte la întrunirile de societate, logodna devine obligatorie cu şase săptămâni înainte de căsătorie. Un an mai târziu apare la Moscova primul ziar rusesc, Ştiri din Moscova (Moskov-skie-novosti), care cuprinde în patru pagini, o mulţime de noutăţi scurte despre ceea ce se petrece în Rusia şi în Europa. Este tradusă Viaţa lui Alexandru Macedon de Quintus Curtius, se pregătesc manuale de aritmetică şi chiar un dicţionar.